ALERTĂ METEO: Caniculă, disconfort termic accentuat și temperaturi de până la 36 de grade Celsius

Publicat: 20/08/2019, 20:30

ROMÂNIA, Miercuri

Cerul va fi mai mult senin, iar în nord și la munte este posibil să plouă în a doua parte a zilei.

La noapte cerul se menține senin, iar vântul va sufla cu intensificări în partea de est a țării. Minimele termice se vor încadra între 14 și 24 de grade Celsius. În depresiunile din estul Transilvaniei temperatura va scădea până la 9 grade iar spre dimineață va fi ceață.

BUCUREȘTI

În Capitală, următoarele trei zile vor fi caniculare cu disconfort termic ridicat după amiaza când indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Astăzi maxima va fi de 35 de grade Celsius iar cerul se menține senin. Mâine și vineri apar câțiva nori, dar atmosfera va rămâne tot caniculară, cu maxime de 34-35 de grade. Nopțile vor fi foarte calde cu minime între 19-21 de grade Celsius.

LITORAL

Pe litoral vremea se încălzește puțin azi, astfel încât maxima zilei va ajunge la 30 de grade Celsius. Cerul va fi senin iar vântul va sufla slab și moderat. La noapte vremea rămâne caldă, cu minime de 22 – 23 de grade Celsius.

ROMÂNIA, PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE

Și în următoarele zile temperaturile vor rămâne extrem de ridicate iar disconfortul termic va fi accentuat mai ales la câmpie și în sudul țării. Maximele vor ajunge la 36 de grade Celsius. În zonele montane sunt prognozate ploi torențiale cu tunete și fulgere în a doua parte a zilei. Nopțile vor fi foarte reci în Transilvania unde minimele vor ajunge la 8 grade Celsius și vor fi condiții de ceață.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Alain Delon a fost condus pe ultimul drum! Unde a fost înmormântat marele actor: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia